– spectacol de teatru și dans popular despre calvarul secuilor din Bucovina –
Ansamblul de teatru și dansuri populare BEKECS
11 martie 2022 – ora: 19:00, Sala Thalia
„Ne-am purtat bătăliile – întotdeauna pentru noi înșine, niciodată împotriva altora -, am umblat pe calea noastră, ne-am păstrat credința și credința noastră ne-a păstrat integrii.” Astfel a citat liber și a completat cu crezul său versetele faimoasei Epistole a Apostolului Pavel către Timotei, un bătrân secui din Bucovina, un personaj ca din basme. Acesta a fost răspunsul său la întrebarea cum au putut să-și păstreze până în zilele noastre identitatea culturală în împrejurări fără speranță, atâtea și atâtea rătăciri forțate și noi începuturi. Sunt copleșitoare aceste cuvinte atât de serioase, rostite cu atât de multă seninătate.
Spectacolul nostru aduce un omagiu acestor secui, care dau un exemplu incredibil în această luptă, perseverență și în final triumf. S-au ascuns de multe ori, au luptat și au suferit, dar și-au regăsit, în sfârșit patria natală. Urmărim povestea lor, călătoria lor din Bazinul Ciucului, noaptea îngrozitoare din Siculeni prin strâmtoarea Ghimeș până în regiunea maghiarilor ceangăi din Moldova, iar de acolo până în Bucovina, unde au întemeiat cinci sate. S-au întărit într-un mod extraordinar, dar de acolo, din cauza conflictelor mondiale din secolul al XX-lea, autoritățile maghiare i-au așezat mai întâi la Bácska (Serbia și Ungaria), apoi dincolo de Dunăre, într-o vale din județul Tolna. Mici comunități s-au mutat în Transilvania, în principal în regiunea Devei, dar există și așezări ale secuilor din Bucovina, în Canada și Brazilia.
Întâlnind fiii și fiicele multor popoare diferite pe parcursul călătoriilor întinse pe mai multe secole, cultura lor s-a îmbogățit cu multe elemente noi, dar și-a păstrat rădăcinile și caracterul secuiesc până în zilele noastre. Povestea lor poate fi un excelent exemplu pentru noi și un mesaj deosebit de valoros în aceste vremuri cu multiple și grave crize de identitate.
Regizor și coregraf: Zsolt Csaba Tőkés
Compozitor și editor: István Pál “Szalonna”
Scenografia: Elemér Kádár, Zsolt Csaba Tőkés
Asistent coregraf: Zoltán Mészáros
Au contribuit: André Csaba, Benő Barna-Zsolt, Módosné Almási Berta Csilla, Módos Máté, Kádár Elemér, Tőkés Edit
Director: Benő Barna-Zsolt
Spectacol prezentat de Ansamblul de teatru și dansuri populare BEKECS:
Benő Barna-Zsolt, Fülöp Eszter, Györfi Aliz, Györfi Balázs János, György Anita, Kacsó Nimród-Károly, Kinda Boglárka, Mikesi Júlia, Mészáros Tünde, Mészáros Zoltán, Nagy-Keresztesi Tamás, Ördögh Géza Dávid, Ritziu Ilka-Krisztina, Siklodi Csaba, Suba Robert, Vass Tünde
Solistă: Samu Etel Imola
Lumini: Aszalos Attila
Voce: Kovács Andor
Personal tehnic: Gresa Dávid, Magyari Attila, Nám Norbert Nimród
Spectacol realizat cu ocazia împlinirii a 16 ani de funcționare a Centrului Cultural Maghiar din Sibiu. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile și în condițiile respectării tuturor măsurilor legale în vigoare la data prezentării spectacolului. Donațiile ne bucură și vă mulțumim frumos Sumă recomandată: 20 lej.
Organizator: Asociația HID / Centrul Cultural Maghiar din Sibiu
Parteneri: Filarmonica de Stat Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Fundația Bethlen Gábor din Ungaria, Fundația Communitas.
Condițiile actuale de acces la spactacol: https://www.filarmonicasibiu.ro/ro/places/informatii-utile-in-contextul-pandemiei-covid-19