Festivalul cultural Ars HUNGARICA a fost un real succes

Festivalul cultural Ars HUNGARICA de la Sibiu a avut loc în perioada 11-20 noiembrie și a fost un succes, cu peste 3.000 de participanți la cele 40 de programe dedicate culturii maghiare, inclusiv evenimente speciale organizate la Ocna Sibiului și Săcădate. 

Peste 150 de invitați, artiști și interpreți din Ungaria și România au asigurat o calitate și o diversitate ridicată acestui eveniment cultural de anvergură, care se adresează atât comunității locale maghiare cât și publicului larg. Cele peste 40 de evenimentele au avut loc în 12 locații, cu concerte, muzică clasică, spectacole de teatru, dansuri populare, lansări de carte, vernisaje de expoziții și programe speciale pentru copii. 

Publicul a avut parte de spectacole susținute de nume celebre ale culturii maghiare precum: Sárik Péter, Falusi Mariann, Luiza Zan, Herczku Ági și Nikola Parov, Tóth Viktor, Fejes Krisztina și Illés Eszter, Bajka Brigitta din Sibiu. Pe scenă au mai urcat formația Kávészünet, Five Live Acappella, Haraszti Ádám Project, Tritonus Guitar Trio, Pora Zoli & Stone Hills, ansamblul de cameră GIOIA și un spectacol invitat de la Teatrul Gyulai Várszínház. Spectacolul Ansamblului de dansuri Háromszék a fost prezentat de Ziua Diasporei Maghiare, în timp ce Teatrul de Poezie Ampelopsis, Gyulai Zsuzsanna & Trio Strófa sunt oaspeți care au revenit pe malurile Cibinului. Demeter László, Benkő Levente și Szonda Szabolcs au fost, de asemenea prezenți la lansările de carte. Nu a fost uitată nici faimoasa gastronomie maghiară, unde vizitatorii au putut degusta specialități Hungarikum, vinuri alese și băuturi spirtoase deosebite.  

Organizatorii doresc să mulțumească tuturor co-finanțatorilor, sponsorilor și partenerilor fără de care acest bogat program cultural nu ar fi fost posibil. “Am fost onorați să vedem un public numeros prezent la evenimentele noastre și suntem convinși că nu au regretat această alegere. Am observat că multe persoane au plecat din sălile de spectacol cu zâmbetul pe buze. A fost o plăcere și un nou privilegiu pentru noi să oferim publicului larg momente relaxante, să ne distrăm, să aprofundăm împreună și să descoperim noi bijuterii culturale maghiare”, a declarat Serfőző Levente, președintele asociației organizatoare a festivalului. 

Festivalul Ars HUNGARICA a reușit, cu siguranță să își atingă obiectivul, a fost o reală punte de legătură culturală între diferitele etnii și instituții, a prezentat pe viu bogăția culturii maghiare și a consolidat identitatea comunității locale în general. 

Organizator: Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu. Susținători: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Fundația „Bethlen Gábor” din Ungaria, Biroul Primului Ministru al Ungariei – Secretariatul de Stat pentru Diasporă, Fondul Național de Cooperare al Prim-ministrului Ungariei, Fundația UDMR – Communitas.

Ez is érdekelhet

Ars HUNGARICA în noiembrie

Ars HUNGARICA în noiembrie

Festivalul Ars HUNGARICA revine la Sibiu în noiembrie Ediția a 19-a a festivalului Ars HUNGARICA, un...