Duminică, bucătarii invitați au oferit o adevărată experiență gastronomică, iar artiștii au asigurat atmosfera unică a celei de-a 13-a ediții a Zilelor Hungarikum

Duminică, 3 iulie, la cea de-a 13-a ediție a Zilelor Hungarikum de la Muzeul în aer liber Astra, au putut fi degustate preparate tradiționale maghiare. Bucătarii invitați, membri ai juriului profesionist al concursului de gătit, au pregătit mâncăruri tradiționale maghiare la ceaun, care au fost degustate de vizitatori. 

Vt. Komlósi Mihály a pregătit paprikás de pește cu găluște de brânză de oaie, Bíró Gyuszi supă de ciuperci vegetariană în stil unguresc, Dull Zsolt a preparat bogrács a la Sibiu, iar Minorics Tünde a pregătit mâncăruri specifice comunităților maghiare din Serbia, Croația și Slovenia, cum ar fi fumu, puposturu și málé. Csontos György a gătit faimoasa sa tocană de berbec din Karcag, în timp ce Nyáguly Ferenc a prregătit un gulaș, dar i-a servit pe vizitatori și cu csöröge, un desert asemănător cu celebrele scovergi. Gulașul de fasole văratic al lui Gálfi Attila a fost, de asemenea, apreciat de mulți. 

Experiența mâncărurilor delicioase a fost sporită de atmosfera unică creată de muzica și dansurile populare maghiare. Melodiile interpretate de Szőcs Lőrincz, un muzician din Oradea, și orchestra sa, precum și de interpreta de muzică populară maghiară Bíró Éva și invitații ei, au încântat publicul. Programul cultural a inclus, de asemenea, și dansuri populare maghiare, iar Ansamblul de Dansuri Folclorice „Bekecs” din Miercurea Nirajului a prezentat dansuri transilvănene în trei acte. 

Duminică, meșteșugarii și producătorii au oferit, de asemenea, o gamă largă de produse și delicatese tradiționale, în timp ce pentru cei mici și cei mari deopotrivă au fost organizate diverse ateliere de meșteșuguri. Numeroși vizitatori au venit să admire demonstrațiile spectaculoase ale Asociației Sportive și de Păstrare a Tradițiilor „Losonczy István” din Timișoara și ale Asociației „Kalibáskő”.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în cea de-a treia și ultima zi a Zilelor Hungarikum din acest an. Ne vedem anul viitor!

Ez is érdekelhet

Ars HUNGARICA în noiembrie

Ars HUNGARICA în noiembrie

Festivalul Ars HUNGARICA revine la Sibiu în noiembrie Ediția a 19-a a festivalului Ars HUNGARICA, un...