15 Psalmi

Psalmi

15 Psalmi – Fifteen Psalms

Sinagoga Mare din Sibiu – 3 iunie 2024, ora: 19:00

La începutul anilor 2000, Dániel Gryllus și Vilmos Gryllus, doi membri fondatori ai formației Kaláka împreună cu Márta Sebestyén, cunoscută în întreaga lume mai ales ca interpretă de muzică populară, au lansat un album comun, intitulat Fifteen Psalms, care conținea versurile parafrazate de Zoltán Sumonyi a câtorva psalmi din Biblie. Albumul a fost ulterior transformat și într-un film de televiziune. Mai mult, trio-ul a interpretat cântecele scrise de Dániel Gryllus în numeroase concerte. Astfel, acești psalmi formează coloana vertebrală a acestui program.

Dániel Gryllus – compozitor, interpret, muzician maghiar, dublu laureat al Premiului Kossuth.

Vilmos Gryllus – muzician, interpret, compozitor maghiar, laureat de două ori cu Premiul Kossuth.

Márta Sebestyén – cântăreață de muzică populară maghiară, laureată a Premiului Kossuth și a Premiului Liszt Ferenc. A cântat și pentru împăratul Japoniei, a interpretat muzica din coloana sonoră a filmului „Pacientul englez” (The English Patient), laureat cu Premiul Oscar, și a interpretat trei cântece pe albumul Boheme din 1995 al trupei Deep Forest, care a câștigat premiul Grammy la categoria world music.

 Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Donațiile Dumneavoastră sunt binevenite și vă mulțumim anticipat!

Psalmi

7 biserici a 7 confesiuni din 7 orașe

Turneul din Transilvania cuprinde 7 biserici de 7 confesiuni diferite, din 7 orașe, începând cu ora 7 seara: Arad (Biserica Evanghelică-Lutherană), Sibiu (Sinagoga Mare), Odorheiu Secuiesc (Biserica Unitariană), Șumuleu Ciuc (Biserica Franciscană Sf. Maria), Târgu Mureș (Biserica Reformată din Cetate), Gherla (Catedrala Armeano-Catolică), Satu Mare (Biserica Greco Catolică Sf. Nicolae).

Psalmul 133: Ce frumos, iată…

Proiect finanțat de Agenția Culturală Petőfi din Ungaria și Fundația pentru Cultura Maghiară.

Organizatori: Fundația Ice Flora, Comunitatea Evreiască din Sibiu, Asociația HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu.

Parteneri media: Zile și Nopți, Magic FM, Hermannstaedter Zeitung, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu CityApp, Szeben.ro, Krónika, Székelyhon.ro, GaGa Rádió, Liget.ro.

Ez is érdekelhet

Ars HUNGARICA în noiembrie

Ars HUNGARICA în noiembrie

Festivalul Ars HUNGARICA revine la Sibiu în noiembrie Ediția a 19-a a festivalului Ars HUNGARICA, un...